Scrisoare Deschisă

Stimate Viitor Client,

Crede-mă, va fi brutal. Lipsit de delicatețe. Nu fără tact, dar sigur fără mănuși. Lucruri nemișcate de mult vor fi dărâmate și altele, mai bune, vor fi clădite în locul lor. În unele cazuri, se va schimba fiecare procedură; alteori, concentrarea într-un punct vital va fi de ajuns pentru succes.

Nici nu se poate altfel. Chirurgul nu poate face operația fără să te taie, să te deschidă complet și să vadă ce ai înăuntru. Dar rezultatul te va ajuta să supraviețuiești, chiar la un alt nivel față de cel de la care ai pornit.

Din întreg colectivul, unii vor aplauda schimbarea și o vor implementa cu entuziasm; alții o vor lua în nume personal, se vor simți direct vizați. Vor fi nemulțumiți, enervați; vor protesta: ”dar așa am făcut întotdeauna”, uitând că piața s-a schimbat și vânzările nu mai merg ca altădată. Îi vom ajuta și pe ei, ca pe toți ceilalți, să facă pasul decisiv către un nivel superior; să se adapteze, să meargă mai departe și chiar să câștige mai mult. Avem nevoie ca toată lumea să meargă în aceeași direcție și cu aceeași viteză, altfel construcția se va clătina.

Pentru toate acestea avem nevoie de convingere puternică, de determinare și putere de luptă, de o voință neclintită de a progresa. Vor fi decizii importante și aproape niciuna ușor de luat. Ne vom strădui să analizăm mișcările pe fiecare milimetru, însă până la urmă înțelegerea deplină a traiectoriei ascendente și hotărârea de a duce lucrurile până la capăt vor fi forțele conducătoare. Pentru că nu ne putem întoarce și nici nu ne putem opri.

Când traversezi iadul, singurul lucru pe care îl poți face e să mergi mai departe, până la capăt.

Și așa cum s-a întâmplat de fiecare dată, lumina de la capătul tunelului va umple mințile cu bucurie și buzunarele cu bani 🙂

Așadar… când începem?